Valoarea timpului
Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele (Efeseni 5:16)
Pentru unii, timpul nu are nicio valoare. Ei trăiesc într-o manieră în care nu valorifică nici măcar o secundă în beneficiul personal, în vederea celor spirituale. Este, din punct de vedere metaforic, asemenea argintului pe vremea lui Solomon, când textul Scripturii afirmă în 1 Regi 10:21 că acesta „nu avea nicio trecere”. Acești oameni nu știu să administreze timpul în mod chibzuit. Astfel, au ajuns să trăiască fără a face nimic semnificativ pentru sufletul lor, pentru folosul aproapelui, al familiei sau al comunității. În această privință, Solomon avertizează că cei leneși risipesc, în cazul de față, timpul; „Cine se lenevește în lucrul lui este frate cu cel ce nimicește” (Proverbele 18:9).
Mai grav este cazul celor care își petrec timpul cu preocupări lumești, neglijându-și viața spirituală și pe cea a celor cu care conviețuiesc. Un text semnificativ în această privință este cel redat de Domnul Isus în Luca 12:13-21. În acest pasaj, Luca vorbește despre un om care și-a neglijat sufletul în favoarea lucrurilor pământești, ajungând astfel să plece din această lume în clipa în care nu se aștepta; însă, mai grav decât atât a fost și rămâne destinul său final, și anume, despărțirea veșnică de fața lui Dumnezeu. Însă un lucru și mai grav decât acesta este dorința de a face rău semenului în vederea obținerii de bunuri materiale, așa cum este relatat în pasajul din 1 Împărați 21:1-16, când Ahab, împins de soția sa, Izabela, l-a omorât pe Nabot pentru a-i lua via.
Putem afirma fără să greșim că timpul este mai prețios decât banii. Așa cum știm să fim chibzuiți în administrarea banilor și îi prețuim în sensul cel mai nobil al cuvântului, tot astfel trebuie să știm să chivernisim timpul și să-l prețuim. Timpul este prețios, în primul rând, pentru că se scurge cu repeziciune. Cu privire la acest aspect, Iov afirmă: „Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător” (Iov 9:25). Metaforizând viața umană, Iacov susține că ea este atât de scurtă, încât nici nu-ți dai seama când a trecut, sau, în cuvintele lui: „Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere” (Iacov 4:14). În al doilea rând, timpul pierdut nu mai poate fi recuperat. Orice lucru material mai poate fi dobândit, într-o oarecare măsură, dacă este pierdut, însă timpul pe care l-am irosit fără a face ceva semnificativ sau folositor nu-l mai putem recupera. Iar în al treilea rând, ceea ce reiese în mod firesc din primele două considerente este faptul că venirea Domnului Isus este tot mai aproape. „Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” susține Iacov (5:8).
Din această pricină trebuie să reflectăm cu seriozitate asupra trecutului nostru: ce am greșit și unde am greșit, cu scopul de a nu mai proceda la fel. Trebuie să învățăm din greșelile pe care le-am făcut. Desigur, nu mai trăim din trecutul nostru, ci doar reflectăm la ceea ce am făcut. „Privește-ți urma pașilor în vale și vezi ce ai făcut” (Ieremia 2:23) este îndemnul Domnului. Trebuie să privim și să analizăm ce am făcut folositor sau nefolositor pentru sufletul nostru. Apoi, cât am fost de folositori sau nefolositori, nu numai în interes personal, ci și în folosul semenilor noștri și al familiilor noastre și a comunității de unde facem parte. În această privință, apostolul Pavel susține că nu a rămas dator față de harul pe care Dumnezeu l-a revărsat peste el, ci și-a petrecut timpul cu chibzuință, muncind în câmpul Evangheliei mai mult decât tovarășii săi de slujbă; „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toți: totuș nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine” (1 Corinteni 15:10).
Prin urmare, îndemnul pe care Scriptura îl are pentru noi, ca și credincioși, este să valorificăm timpul rămas. În această privință, apostolul Pavel afirmă: „Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:16). Psalmistul, cel mai probabil Ezra în cazul de față, se grăbea să păzească poruncile Domnului, conform Psalmului 119:60: „Mă grăbesc și nu preget să păzesc poruncile Tale”. Apoi, îndemnul lui Isaia este bine de luat în seamă, când spune: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape” (Isaia 55:6). Cu alte cuvinte, Isaia susține că există o perioadă în care Dumnezeu poate fi căutat și găsit sau, în înțelegerea noastră, atâta vreme cât suntem în viață avem oportunitatea să-L căutăm pe Dumnezeu, care Se lasă găsit.
