0772 217 759

Ce este teologia reformată - R. C. Sproul

35 LEI
Pagini: 201
Editura: Kerigma
Limba: Română
ISBN: 978-606-8626-78-9
In cos

Descriere


Care este semnificaţia celor cinci teze ale calvinismului?

Există în cultura populară şi chiar în biserică o multitudine de concepţii greşite referitoare la teologia reformată. Unele trimiteri la adresa ei sunt pozitive, altele negative. Este momentul așadar al unei explicaţii complete şi inteligibile cu privire la sensul acestora şi a importanţei lor.

Lucrarea Ce este teologia reformată? reprezintă o introducere la un set de credinţe şi concepte care au avut o influenţă imensă asupra bisericii evanghelice. În pătrunzătoarea sa carte, R. C. Sproul te conduce printre fundamentele doctrinei reformate şi îţi arată modul în care teologia reformată se centrează în jurul lui Dumnezeu, se întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu şi este dedicată credinţei în Isus Hristos. Sproul explică cele cinci teze ale teologiei reformate şi prezintă cu claritate realitatea harului minunat al lui Dumnezeu.  

R. C. Sproul (1939–2017) a slujit biserica în calitate de profesor de seminar, pastor şi autor a peste nouăzeci de cărţi. A fost fondatorul şi directorul organizaţiei Ligonier Ministries, iar învăţătura lui putea fi urmărită în cadrul programului de radio Renewing Your Mind, difuzat în fiecare zi de peste trei sute de posturi de radio din Statele Unite şi din alte peste cincizeci de ţări.

Acest site foloseste cookie

Folosim cookie pentru a imbunatatii servicile noastre!  Continuarea navigării implică acceptarea lor. Vezi detalii