Cine a fost Bar - Abba?

Paul mai 15, 2021

Cu toți am auzit de acest personaj biblic numit Bar -Abba și de istoria alegerii lui în locul lui Yeshua (Isus) de către preoții din timpul său.

Despre el scriu toți autorii Noului Testament, ceea ce înseamnă că acestui personaj trebuie să-i dăm importanță. Nu neapărat personajului în sine cât relatării descrise în toate cele patru Evanghelii și amintită de Petru în Faptele Apostolilor 3:13-14.

Însă cine a fost acest Bar - Abba?

Bar - Abba zelotul

Din Evanghelia lui Marcu citim că acest Bar - Abba a fost un revoluționar care a făcut o răscoală împreună cu tăvarășii lui, săvârșindu-se cu un omor: „Și era unul cu numele Baraba închis împreună cu niște răzvrătiți, care în răscoală săvârșiseră ucidere” . Conform lui Luca această revoltă a fost săvârșită în Ierusalim: „Baraba fusese aruncat în temniță pentru o răscoală, care avusese loc în cetate și pentru un omor”.

Se pare că acest Bar - Abba era un naționalist. Era un zelot. Zeloții erau persoane pline de zel pentru iudaism și Lege. În zelul lui pentru Lege și patrie, Bar - Abba și tovarășii lui au depășit limita, comițând astfel un omor.

Astfel de răscoale erau frecvente în Israel în timpul acela. Înainte de Bar - Abba s-au mai ridicat și Teuda și Iuda Galileeanul (Fapte 5:36-37) făcând fiecare câte o răscolă. Se pare că la aceste persoane s-a referit Yeshua când a zis: „toți ceice au venit înainte de Mine, sunt hoți și tâlhari” (Ioan 10:8). Este aceeași expresie pe care Ioan o folosește când vorbește de Bar - Abba: „Și Baraba era un tâlhar” (Ioan 18:40)

Apostolul Pavel a fost un astfel de om. Unul plin de râvnă pentru Lege și patrie. În mărturia sa Pavel afirmă:

„Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamăruntul Legea părinților noștri și am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți și voi toți azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am pus în temniță bărbați și femei: Marele preot și tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar și scrisori de la ei către frații din Damasc, unde m-am dus să aduc legați la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiți” (Fapte 22:3-5)

În zelul său pentru Dumnezeu, Pavel a recurs la violență și chiar luând parte la uciderea lui Ștefan și a altor credincioși:

„și că, atunci când se vărsa sângele lui Ștefan, marturul Tău, eram și eu de față, îmi uneam încuviințarea mea cu a celorlați, și păzeam hainele celor ce-l omorau” (Fapte 22:20)

„Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă și când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam pîână și în cetățile străine” (Fapte 26:9-11)

Se pare că astfel de zeloți erau și în comunitatea credincioasă din Ierusalim:

„Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de Iudei au crezut și toți sunt plini de râvnă pentru Lege” (Fapte 21:20)

Se pare că astfel de persoane (Zeloții) au fost apreciate de marii preoți, cum a fost și cazul lui apostolului Pavel cât și în alegerea lui Bar - Abba în locul Yeshua. Yeshua nu a fost apreciat de mari preoți deoarece în opinia lor era persoana care a desființat Shabatul și a încălcat Legea (Ioan 5:18). Însă adevărul este că Domnul Yeshua nu a făcut astfel (Matei 5:17-18).

Yeshua a fost plin de râvnă pentru Lege și pentru Templu de asemenea: „Ucenicii Lui și-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru casa Ta Mă mănâncă pe Mine” (Ioan 2:17)

Bar - Abba mesia

Când Bar Kohba a condus revolta din anul 132 rabinul Akiva l-a declarat ca fiind mesia. Mulți l-au urmat pe Bar Kohba din pricina declarației lui Akiva.

Numele lui, Bar - Abba, înseamnă „fiul tatălui”. Alți teologi afirmă că numele lui este Bar Rabba ce înseamnă „fiul învățătorului/rabinului”. Se pare că acest personaj era unul cunoscut printre oamenii de atunci. Se prea poate să fi fost din neam de mari rabini. Matei spune că acest Baraba era vestit: „Pe atunci aveau un întemnițat vestit, numit Baraba” (Matei 27:16).

Fiul tatălui este un nume tipic mesianic (Luca 1:35; 3:38; Luca 4:1-13). Pe acele timpuri conducătorii răscoalelor erau priviți ca mesia, elibaratorii care aduceau pace și bunăstare poporului. De aceea evangheliile scot în evidență faptul că era un conducător de răscoală.

Unii traducători ai Noului Testament, adaugă numele Yeshua la Bar Abba: „Pe atunci aveau un întemnițat vestit, numit Yeshua Bar - Abba. Când erau adunați la împreună, Pilat le-a zis: „Pe care voiți să vi-l eliberez? Pe Yeshua care este Bar - Abba sau pe Yeshua care se numește Mesia?” (Tree of Life version – traducere proprie din engleză)

În textul original ebraic scris de Matei conține numele Yeshua Bar – Abba, la fel ca alte manuscrise timpurii, în special din palestina. În special în manuscrisul cunoscut ca Textul Cezarean. Origen în comentariul său asupra Evangheliei după Matei, scris pe când era în Cezarea undeva prin anul 240 d.Hr., afirma că pe Bar – Abba îl chema Yeshua Bar – Abba (vezi Origen – Comentariu asupra Evangheliei după Matei 27:17)

Dacă aș parafraza expresia lui Pilat ar fi: „Doriți să vi-l eliberez pe Yeshua (Salvatorul) Bar – Abba sau pe Yeshua (Salvatorul) care se numește Mesia. Erau doi salvatori înaintea lor. Alegerea preoților nu era una întâmplătoare ci una politică.

În faţa lui Pilat, mulţimea avea de ales între două figuri mesianice, între două mesii cu același nume Yeshua, Yeshua, numit fiul tatălui și Yeshua, numit Mesia: primul, Bar - Abba, un luptător pentru drepturi, pentru libertate şi bunăstare, care vrea şi promite o ţară liberă, fără cuceritori şi robi. Al doilea mesia, e unul mistic, mai greu de înţeles şi de urmat

Bar – Abba a voit să fie mesia, care să salveze poporul de sub robia romană, însă a eșuat. Dar Yeshua, Mesia, Salvatorul, care a salvat oamenii prin jertfa Sa de sub puterea păcatului și de sub puterea lui Satan.

Atunci când preoții au ales pe mesia, au ales pe Baraba, un mesia fals. Un criminal. Petru spune:

„Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul părinților noștri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-ați dat în mâna lui Pilat și v-ați lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-i dea drumul. Voi v-ați lepădat de Cel Sfîânt și Neprihănit și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș” (Fapte 3:13-14)