Despe credință
Încredere
Apostolul Pavel definește credința ca fiind încrederea în lucrurile pe care nu le vedem dar le sperăm: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite o puternică încredințare în lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Este o singură credință (Efeseni 4:5) însă are mai multe aspecte, iar în ceea ce urmează o să privim la aceste câteva aspecte.
Credința în Dumnezeu
Credința în Dumnezeu este baza credinței. De aici pleacă totul! Prima poruncă din Decalog spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei” (Exod 20:2). Aceasta înseamnă să crezi că Dumnezeu există. Dacă crezi că Dumnezeu există, crezi în învierea morților, în judecata veșnică și în viața de apoi, adevăruri pe care Pavel le afirmă în cele două versete din evrei 6.
Însă sunt oameni care nu cred că Dumnezeu există, după cum spune psalmistul: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14:1; 53:1). Iar acest lucru ne conduce la următorul adevăr: cei care nu cred că Dumnezeu există, nu cred nici într-o înviere a morților, nici într-o judecată viitoare și nici în lumea care va veni.
Încrederea neclintită în lucrurile sperate
„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite o puternică încredințare în lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Această expresie înseamnă a crede în ceea ce urmează să fie! În învierea morților, în judecata veșnică și în eternitate. Pavel în capitolul 11 din cartea Evrei explică acest adevăr. Începând cu Noe, Avraam , Moise și alții. Toți cei descriși în capitolul 11 au sperat în promisiuniile lui Dumnezeu. Noe a fost o persoană cu o încredere neclintită în promisiunile lui Dumneze. Iată ce citim: „Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa…” (Evrei 11:7). Rețineți expresia: „lucruri care încă nu se vedeau”. Aceasta este o explicare a lui Evrei 11:1.
Încrederea în lucrarea de mântuire pe care Isus a realizat-o la cruce
Mântuirea (salvarea din păcat și moarte) nu se bazează pe lucrarea omului în sine, ci se bazează pe încrederea a ceea ce Isus a făcut pentru om. Pavel în scriind efesenilor afirmă: „… prin har ați fost mântuiți prin credință. Și aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9; vezi de asemenea Efeseni 2:1-9).
Nimeni nu poate să fie mântuit și să obțină viața veșnică decât numai prin Isus. Isus a spus foarte clar acest fapt: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Cei din vechime, de la Adam până la Isus, prin credința în venirea lui Mesia, Mielul care va fi jertfa pentru păcatele omenirii (Isaia 53). Iar de la Domnul Isus, prin credința în jertfa lui Mesia (Isus), care a fost pusă la Golgota. Iar în privința aceasta Ioan afirmă: „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său” (1 Ioan 5:10).