Ghetsimani
Au încercat în nesăbuința lor, construind Babelul. Pustnicii au crezut că se poate atinge prin austeritatea vieții. Filozofii și raționaliști și-au ridicat piedestale prin propria înțelepciune, sperând ca prin aceasta să îl pătrundă. Până și ateii au încercat în nenumărate rânduri să-l ducă pe pământ, însă omul cu strădania lui însuși, oricât de înțeleaptă sau nevinovată ar fi ea, nu a atins, nu atinge și nu va atinge niciodată CERUL.
În negura vremurilor, pierdută în lungii ani ai istoriei, însă neuitată, a fost o zi când întunerecul a pus stăpânire pe Terra. Un glas stins de durere, înecat în lacrimi, cu propria-I sudoare prefăcută în sânge, tăia prin profunzimea lui văzduhul și tăcerea Ghetsimanilor: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie și ei împreună cu Mine ... ” (Ioan 17:24). Isus își rostea rugăciunea de Mare Preot, căci dacă omul nu s-a putut ridica pe sine la cer, s-a coborât cerul la om!
Trecut-au 4000 mi de ani de când primul om, Adam, a sorbit cu buzele-i pofticioase pentru prima dată din cupa plăceri plină de otrava mortală a șarpelui, Satan. Aici a început necazul. Lucifer, abil ispititor, a găsit slăbiciunea omului. Căci el știe să se folosească de propriile noastre dorință, trezindu-ne pofte ca mai apoi să ne conducă în păcat. În Eden, s-a folosit de una din cele mai nobile dorințe din inima lui Adam, dorința de „a fi ca Dumnezeu”, pentru a-l atrage într-o cursă, care l-a costat scump ulterior, nu numai pe el, ci pe întreaga rasă umană.
Adesea noi oamenii ne disculpăm pentru eșecurile noastre spirituale, aruncând vina propriilor noastre păcate asupra altora sau asupra circumstanțelor vieții. Dar iată ce spune Iacov în epistola sa: „Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit” (Iacov 1:14). Noi înșine suntem responsabili că nu știm să ne controlăm dorințele, dar nici nu vrem să ne lăsăm învățați de Biblie. Cum oare vom scăpa în fața Marelui Judecător? Vom spune și atunci că nu am știut? Dacă în justiția pământească invocarea necunoașterii legii nu atenuază câtuși de puțin sentința condamnării, oare va ierta Dumnezeu și pe cei ce au stat în vremea de acum ignoranți? Oare omul chiar nu știe că este vinovat sau mai bine zis NU VREA să știe că este vinovat?
Dacă căderea omului a început într-o grădină, în Eden, tot într-o grădină a început și restaurarea rasei umane, cu un alt Om, numit și al doilea Adam, Isus din Nazaret. Deși evenimentele din Ghetsimani par la prima vedere a fi doar o etapă intermediară până la evenimentul răstignirii, totuși nu este așa. Aici s-a dat o luptă nevăzută. Aici Isus Mesia (Hristos) a acceptat pe deplin voia Tatălui, voie care L-a dus la cruce și la moarte chinuitoare. La fel ca în Eden, ca în cazul lui Adam, Satan a venit și la Isus cu aceeași strategie. Punându-I în față greutatea îndurării supliciului răstignirii, diavolul a căutat în inima lui Isus orice fărâmă de dorință pe care să o poate exploata în folosul său. Dar inima lui Isus era plină de o singură dorință: „Să se facă voia Ta, nu voia Mea”. Isus nu avea ambiții personale, nici dorințe lumești. Dorința lepădării de Sine și acceptarea pe deplin de a face voia lui Dumnezeu este singura dorință ce nu poate fi exploatată de Lucifer. Aici a fost cheia biruinței lui Isus.
Păstrarea curăției însă cere un preț. Isus putea să renunțe la răstignire, dar atunci ar fi călcat în picioare voia Tatălui, iar asta era păcat. Dar ar fi rămas viu! Nu este mai bine să lepezi uneori voia Celui Sfânt, să minți, să furi, dar totuși să rămâi viu? NU! Isus a acceptat prețul pe care îl cerea sfințenia. A acceptat mai bine să fie zdrobit. De fapt în limba ebraică „Ghetsimani” înseamnă „teasc cu ulei”. Era o grădină cu măslini, unde fermierii veneau să își zdrobească măslinele pentru a obține uleiul cel mai scump. Tot așa a fost zdrobit și Isus.
V-ați întrebat vreodată de ce a trebuit neapărat ca El să fie zdrobit? Noi zdrobim strugurii pentru must și vin, zdrobim măsline pentru ulei, zdrobim grâu pentru făină. Oare Isus pentru ce a trebuit să fie zdrobit sub biciurile Romei și sub povara crucii? Biblia spune că prețul pentru răscumpărarea noastră a fost ascuns în sângele lui Isus: „Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care l-ați moștenit de la părinți voștri, ci cu sângele scump al lui Isus, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:18-19). Deci sângele trebuia să curgă afară din trupul lui Isus, drept plată pentru păcatele și fărădelegile mele și ale tale, cititorule. Cine zice că nu are păcate disprețuiește însăși jertfa lui Isus. Cât chin a îndurat! Cât de grea a fost zdrobirea Sa! Răspunde cu umilință în fața acestei jertfe mărețe! Pocăiește-te și întoarcete la Isus, nu pentru o viață mai bună pe pământ, ci pentru a ajunge acolo unde niciodată nu vei intra prin propriile fapte sau strădanii.
Samuel Cocan