JERTFA DE MÂNCARE
JERTFA DE MÂNCARE
Pastor Nelu Terpea
Arderea de tot. Această jertfă are o mai mare importantă între toate celelalte. Toți, mesianici fiind (creștini), știm că această jertfă a fost o profeție despre Jertfirea lui Ieșua (Isus). Arderea de tot ne vorbește despre autodăruirea lui Dumnezeu în bătălia de nimicire a răului. În Torah găsim o provocare a omului: să aleagă între „viață și moarte”. Toți știm că de o parte este Dumnezeu, binele, viața cu binecuvântarea, iar de partea cealălaltă este Satan, răul, doar blestemele și moartea. Și tot așa, toți știm și dorim să alegem partida cu Dumnezeu care este sursa vieții, a binecuvântării, a binelui.
Totuși, pe parcursul vieții sunt o sumedenie de lucruri ce, în necunoaștere, îl duc pe om în rătăcire. Dumnezeu S-a arătat alarmat: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoaștere” (Os.4:6). Nu doar leviții sunt vinovați. Textele din Dt.29:5-6, apoi versetul 4, și textul din Dn.2:21, ne spune că Dumnezeu nu a dat minte întregului popor, nu le-a dat înțelepciune decât celor înțelepți, adică celor ce au pus în practică mult-puținul ce l-au avut. Prin urmare, Dumnezeu a pus înaintea poporului cele două grupuri din care ei să aleagă (binele și răul, viața și moartea, binecuvântarea și blestemul), iar ei nu au ales gruparea pentru care Dumnezeu a fost sursă.
Mai trebuie apreciat ceva înainte de a ne întoarce la subiectul nostru de lucru, la lucrurile cuprinse în Jertfa de mâncare. Am arătat la început ce reprezintă Arderea de tot, anume, auto dăruirea lui Dumnezeu întru nimicirea definitivă a răului. Jertfa de pe altar aparține Legii și ea profețește celui ce o aduce. Ea poate fi adusă de un om și profețește cum Dumnezeu se auto dăruiește împotriva răului pentru acel om, ori poate fi adusă din partea poporului și profețește autodăruirea lui Dumnezeu împotriva răului în favoarea acelui popor. Acest aranjament este o necesitate în dreptatea lui Dumnezeu. Astfel, amintim că Iehova, Dumnezeul nostru cel adevărat, a preștiut tot ce va fi în viitor. Deci înainte de a fi veacurile (cf. 2.Tm.1:9), El ne-a dat harul, adică favoarea de a exista ca ființe cu liber arbitru, adică cu libertatea de a alege și a decide. Dar este adevărată și partea cealălaltă a monedei: noi niciodată nu putem și nu vom putea avea pretenția de a fi la nivelul intelectual al Creatorului. Mai amintisem pe undeva că limitați fiind în gândire, veșnic vom avea tendința de a umbla și dincolo de ceea ce ne este permis. Prin urmare, răul va fi permanent împotriva noastră. Așa că împotriva răului există doar un singur răspuns: un „NU!” hotărât. Creatorul a dorit ca noi să fim pe lângă El în toată domnia Sa (peste Împărăția descrisă în Ev.2:5, ca fiind „Lumea viitoare”). Noi vom fi împărați, iar El va fi Împăratul împăraților. Ei bine, acest „NU!” a fost „hotărât” a existat prin „jertfirea” unei Ființe din Dumnezeu, prin răstignire, așa cum și ființele duhuri, ce vor fi oameni, au fost create și hotătâte în a fi întrupate prin naștere, (începând prin Adam și Eva), apoi voluntar, fiecare om să fie mântuit autodăruindu-se împotriva răului, prin „răstignire” alături de Mesia. „Alături”, pe același altar. Această răstignire voluntară a omului, are scopul „hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rm.8:29).
Ce se află pe altar. Și acum urmează ceva deosebit de important: cel ce aduce Arderea de tot, ori individul, sau poporul, trebuie să arate că alături de animalul jertfit (ce-L reprezintă pe Creator), pe altar se află și Jertfa de mâncare (ce-l reprezintă pe cel ce aduce jertfa). Creatorul zdrobește „capul Șarpelui” și în favoarea omului care a adus jertfa. Prin urmare, pe altar va fi Arderea de tot ca „jertfă de sânge”, și alături ei, va fi Jertfa de mâncare, caracterizată fiind ca „jertfă fără sânge”. Valorile celor două jertfe sunt absolut complementare.
Jertfa de mâncare este numită de apostolul Pavel ca fiind „Jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu (aceasta va fi din partea voastră, o slujbă duhovnicească”; conform Rm.12:1).
Un aspect deosebit de important îl prezintă împreunarea celor două jertfe: jertfirea vieții animalului nu își poate avea voaloarea sa de Jertfă „cu sânge”, ca Ardere de tot, în lipsa Jertfei de mâncare, „fără sânge”, după cum nici Jertfa de mâncare, „fără sânge”, nu-și poate avea valoarea sa în lipsa „jertfei cu sânge”. Altfel spus, Ieșua HaMașia (Isus Hristos) jertfit pentru un anume om, sau popor, nu are nici o valoare în lipsa „jertfirii omului”, sau a „jertfirii poporului”, pentru care s-a urcat pe altar. De câteva ori, apostolul Pavel descrie jertfirea lui Isus, ca răstignire (1.Co.2:2), iar pe sine se vrea „răstignit împreună cu El” (Gal.2:20). Ca text ajutător poate fi luat cel din 1.In.2:2: unde este arătat că Hristos „este Jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”. Întorcându-ne la importanța jertfirii, „Jertfa de sânge”, Isus, Mielul lui Dumnezeu, S-a executat, însă o mare mulțime de oameni refuză în a i se alătura ca Jertfă de mâncare, adică „jertfă fără sânge”, adică refuză mântuirea.
Lucrurile ascunse. Ne este descoperit că încă din veșnicii, că Dumnezeu a ridicat un zid puternic, secret, între Sine și dușmanul Său (Col.1:26): „taina ținută ascuns din veșnicii și din toate generațiile, dar descoperită acum sfinților Lui” apostoli. Romanilor le-a scris apostolul Pavel, că întărirea creștinilor poată să aibă loc și în funcție de descoperirea tainei lui Hristos „ținută ascunsă de veacuri”. Secret! Învierea Domnului Isus a fost punctul istoric de la care secretul a fost dezvăluit (Mc.9:9).
În acest secret au fost ascunse Legea și profețiile ei. În rândul credincioșilor mesianici au fost discutate aceste lucruri, dar în mod special a fost discutată jertfirea Mielului lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu a preștiut că multe lucruri vor fi ocolite ceea ce conduce la o nerecunoaștere a unei largi părți a Legii chiar și în rândul unor teologi.
În cartea Levetic, în capitolul 2, ne sunt prezentate toate elementele Jertfei de mâncare. Felul în care sunt prezentate a determinat pe unii comentatori să creadă că toate jertfele de mâncare, ca și sărbătorile, au în vedere și calendarul agricol.
Jertra de mâncare. (1) Conform Lv.2:14, spicele cu boabele coapte pot fi arse pe foc de către preotul ce aduce Jertfa. Această jertfire arată spre credinciosul care a auzit Cuvântul și a hotărât autodăruirea sa Domnului. Aceasta a fost o „jertfă vie”; multele necazuri care au venit peste om fac parte din procesul acestei jertfiri, a „răstignirii sale” alături de cea a lui Hristos. Este posibil ca pe altar să ajungă nu doar spicele proaspăt culese și arse pe focul altarului, ci chiar boabele scoase afară din spic și pisate, adică zdrobite.
Am cunoscut un caz cu totul aparte: o pereche proaspăt căsătorită peste care s-a cerut binecuvântarea preotului din sat. La numai o lună după nunta ce a avut loc, nu se știe de ce, femeia a căzut la pat ca paralizată. Am cunoscut acest caz la aproximativ cincisprezece ani după căsătoria lor. Bărbatul din casă a fost omul care să poarte tot greul casei pe umerii lui. El a fost femeia din casă care a făcut toate mâncările, întotdeauna, și a spălat toate hainele, permanent. Tot el a fost și asistentul medical, fără cultura propice, întru sjutorarea preaiubitei lui ce zăcea în pat. Și tot el, în fiecare Duminică mergea la biserică, singura biserică din sat, unde cerea preotului să se roage pentru ea. De acolo îi aducea nevestei lui „sfânta părtășanie”. Așa, boabele au crescut în spic, dar scoase afară din spic, au fost zdrobite și peste ele și se vede că Dumnezeu „a turnat untdelemn și tămâie”. Tot satul a fost mișcat de această scenă. Preotul avea biserica plină de oameni, nu doar la Paște și la Crăciun, ci aproape în fiecare duminică. De cincisprezece ani tot poporul satului se ruga pentru această femeie.
(2) La vremea în care omul trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu și totuși nu-L știe cum ar trebui, i se cere să aducă făina de grâu peste care să „se toarne untdelemn și să adauge și tămâie” (Lv.2:1-3).
Dumnezeu ne-a dăruit un caz în care omul abia autodăruit lui Dumnezeu, trup și suflet (în viața aceasta fiind tehnician veterinar), a primit de sus o fetiță, ca un bulgăr de aur în mijlocul băieților. Minunata fetiță, nu se știe cum, a ajuns la o cutie cu otravă pentru cai, din trusa tatălui ei. O pastilă capabilă să ucidă un cal matur a fost cantitatea pe care fetița a luat-o când avusese doar trei ani. Omul nu avusese experiențe cu Dumnezeu. S-a aruncat în război cu El fără știința că va câștiga, sau va pierde. Avea în minte doar promisiunile lui Dumnezeu în urma auto dăruirii lui. Când și-a terminat întreaga comoară de prommisiuni ale lui Dumnezeu, și-a adus aminte de sfatul din Iuda.20: „Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfânta: rugați-vă prin Duhul Sfânt”. A început a se ruga în limbi, iar după un timp s-a simțit gol și neputincios. A simțit nevoia întoarcerii spre negativism, dar, când el a amuțit, din fața lui, glasul lui Dumnezeu i-a vorbit, Glas pe care L-a auzit cu urechile, apoi i-a vindecat și fetița.
(3) Omul poate aduce ca Jertfă de mâncare și turte nedospite coapte în cuptor din făină frământată cu untdelemn și plăcinte nedopite stropite cu untdelemn (cf. Lv.2:4). Cuptoarele din Asia Mică de acum trei mii de ani, aveau calitatea de a coace pâinea sau patiseria într-un ritm lent dar consistent, turtele și plăcintele fiind lipite de peretele cilindru din interiorul cuptorului.
Un exemplu ce ne stă în față, a fost și compozitorul și poetul Niculiță Moldovan ce și-a petrecut mulți ani prin temnițele comuniste din pricina slujirii lui Isus, căruia Îi rămăsese credincios. Odată, tuturor aflați în acea cameră, li s-a dat ordin să se dezbrace până la brâu; și de cămașă. Apoi, toți să se culce cu burta goală pe cimentul rece. Abia culcați, acest om al lui Dumnezeu a început să râdă puternic. Acest lucru l-ar fi costat o bătaie puternică cu cureaua de către gardian. Mulți au spart tăcerea încercând a-l opri pe Niculiță. Dar Dumnezeu l-a asurzit pe gardin. La sfârșitul acestui act inuman, Niculiță continua să râdă și le-a explicat cum în numai cinci minute, Dumnezeu i-a dat un poem nou și totodată și o melodie foarte frumoasă pentru el. La sfârșit a și cântat acel nou cântec ce a fost bucuria celor ce-și aduceau jertfa lor de mâncare, fără sânge.
(4) Plăcinta coaptă în tigaie, la urmă se rupe în bucăți și peste ea se toarnă ulei, zicem noi, că în culmea jertfirii, peste om se toarnă din puterea Duhului Sfânt. Peste ceea ce e pus pe grătar, nu se risipește uleiul turnându-l, ci se stropește doar.
Putem noi preciza valoarea puterii Duhului Sfânt turnată peste „jertfa vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu” (Rm.12:1) în jertfirea noastră pe altar alături de a Lui? Ne oprim puțin în dreptul evreului Richard Wurenbrand în timpul celor patrusprezece ani de închisoare pentru credința lui în Ieșua HaMașia, în Isus Hristos. Era desculț în celula morții. Pe când era aproape de somn, a simțit cum ceva-i umbla pe la picioare. Au fost eliberați o sumedenie de șobolani flămânzi. Dar Dumnezeu l-a păzit. Într-o altă zi, gândindu-se la propria-i jertfire, a înțeles că doar un lucru îi mai lipsește: el niciodată nu a dansat înaintea Domnului. S-a rugat pentru iertare și a început a juca prin camera goală în care a fost țopăind și lăudând din răsputeri pe Dumnezeul pe care-L iubea. Nu mult după aceea, i s-a dat o porție mai mare de pâine și o mare porție de brânză. Cei ce-l păzeau și îl urmăreau, au crezut că a înebunit. „Plăcinta” suferințelor lui a fost ruptă în bucățele pe toată întinderea „tigăii” celor patrusprezece ani de închisoare. Iar Duhul Sfânt a fost turnat din plin. Nevasta lui, Sabina, nu a fost scutită și nici fiul lor.
(5) Cazurile au fost deosebite și multe. A fost cunoscut, pe vremea lui, pe Valea Someșului, „un nebun” care în nebunia lui „s-a pocăit”. Atunci nevasta lui și-a luat cei doi copii și l-a părăsit. Iar el s-a rugat și în dăruirea lui ce a făcut-o Domnului, a promis că ce-i cere Dumnezeu aceea va face cu condiția că Dumnezeu îi aisgură întregul ajutor. A deschis Biblia, la întâmplare, a pus degetul și a citit cu glas tare. Dumnezeu a făcut ca textul citit să fie de la Mt.19:21: „Vinde ce ai, dă la săraci... apoi vino și urmează-Mă”. După ani mulți, când cei ce-l cunoșteau au început să-l uite, fratele Pavel a fost oprit de acest „nebun”, noaptea pe la 23:30: „Frate Pavele, tu ești Flămând Pavel. Tu nu mă cunoști, dar Domnul mi-a spus că în seara aceasta voi cina ce ți-a pus el în geanta ta”. Din mărturisirea lui, nu a fost nici o singură zi în care Domnul să nu-i fi purtat de grijă. Acest frate, Flămând Pavel, îmi este singurul martor al acești întâmplări.
Acum, am două întrebări pentru cititorul acestui articol: Omul, subiect al ultimului exemplu, poate fi aplicat în Lv.2? În sfârșit, tu om al lui Dumnezeu, în ce fel ți-ai adus „trupul tău ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Rm.12:1), alături de Jertfa lui Ieșua în cadrul Arderii de tot?